Etichetă: prieteni
Vineri

Sall, ieri am fost la Caritatea la întîlnirea cu persoanele cu dizabilităţi care este în fiecare zii de Vineri de la ora 16 la 18. Noi nu putem merge în fiecare Vineri, nu că nu am vrea, nu putem pt că nu ne permitem şi nici nu avem transport, dar ne mulţumim că mergem măcar o dată pe lună sa-u cînd se poate, nu depinde de noi 😀 ,noi am merge în fiecare Vineri, dar…..:D . Ne bucurăm că putem să ne întîlnim şi să mai povestim despre una alta şi să mulţumim Domnului că nea ajutat să ajungem cu bine. Ieri a fost foarte frig afară şi ceaţă dar nu mare, vizibilitatea era bună cînd am plecat noi Citește în continuare „Vineri”
Iar mau izolat

Sall, după cum vam anunţat Vineri, ieri chiar a început izolarea a încă o parte al case-i, adică sa mai continuat cu izolarea pereţilor. Ieri dimineaţă de abia am apucat să ne trezim pe la 8, să ne pregătim şi au şi venit Adi şi Dan Olteanu şi la cîteva minute au sosit Cristian Gog şi Radu Băzăvan (Groparu). Am stat puţin de vorbă la o cafea, ne-am mai cunoscut puţin, după aceia sa-u apucat de treabă, că de aia au venit 😀 . Citește în continuare „Iar mau izolat”
Prieteni de la Caritatea
Sall, ieri am avut oaspeţi de la Cluj. Au venit prietenii noştri de la Caritatea cu care ne-am înprietenit în Tabără la Mărişel şi am rămas buni prieteni. De mult timp îi aşteptam şi ieri au reuşit să vină, nu toţi ce-i din Tabără 😀 , dacă veneau toţi aprox. 60 de persoane, nu ştiu cum încăpeam dar ne descurcam noi cumva, nu dădeam Citește în continuare „Prieteni de la Caritatea”
O zi de Tabără, la Palatca
Sall, ieri am fost la Palatca 😀 , a fost o zi superbă din toate punctele de vedere şi m-am bucurat foarte tare să fiu acolo înpreună cu prietenii noştri. Dar să nu uităm că această întîlnire nu era posibilă dacă ce-i de la Poţi Trăi Altfel nu organizau această întîlnire şi multe mulţumiri Sponsorului care a plătit toate cheltuielile ca noi să ce-i Citește în continuare „O zi de Tabără, la Palatca”
În Tabără la Mărişel (ultima parte)
Sall, după un foc de tabără, adoua zi (adică ultima zi Vineri 01.07.2011) părea să fie frumoasă de dimineaţă, era Soare şi cald afară asta am observat dimineaţa la înviorare 😀 . După ce toată lumea a mîncat de micul de jun, am început să facem poze de grup ca să rămînem cu amintiri şi cînd o să ne fie dor de tabără, ne uităm la poze şi ne mai trece dorul Citește în continuare „În Tabără la Mărişel (ultima parte)”
Miercurea fără cuvinte (7)
Prima mea poză pe blog
Participare în Marele Concurs şi Festival de Imagini fără Cuvinte Citește în continuare „Miercurea fără cuvinte (7)”
Cu ajutorul vostru, voi reuşii
Sall, prin Toamnă vă povesteam cum am reuşit cu ajutorul unor prieteni, să-mi izolez o parte al casei în care locuiesc înpreună cu Andrei, ca să avem o Iarnă mai uşoară şi uşoară a fost vezi aici, aici şi aici. Am avut căldură ca Vara 😀 , nu am simţit frigul ca în ani trecuţi. Tot în Toamnă am primit promisiunea ca la Primăvară să continue lucrările, binenţeles cu ajutorul oamenilor şi al banilor care se strîng, pt. consolidarea case-i care are foarte mare nevoie de consolidare, vezi aici despre ce e vorba. Aşa cum mi-a promis Radu ( groparu.ro ) azi a început campania de strîngere de fonduri
Haideţi să-l consolidăm pe Zolty!
şi vă rog şi pe voi ce-i care puteţi sa-u doriţi să mă ajutaţi cu cît doriţi, aveţi aici contul în care puteţi dona cît doriţi, fără obligaţii în contul RO14INGB0000999900198927 titularul prietenul nostru Attila Ilyes. De asemenea, vă rog să şi preluaţi această ştire pe blogurile voastre, mă puteţi ajuta şi în felul ăsta, poate vede un om cu suflet mare, mai multe informaţi şi oferte 😀 găsiţi la groparu. Multă sănătate
Paşte fericit
Cel mai frumos e atunci cand suntem multumiti si fericiti cu ce avem si invatam sa ne bucuram de dragostea care sigur multi nu o au si mai presus de acestea invatam in viata sa o pretuim si invatam sa traim iubind acelasi om care ne e suflet pereche, ne e destinat. Sa ai parte de toata dragostea de la cel de langa tine sa o dai in mod altruist inapoi si sa va pretuiti clipa ca si cum ar fi mereu ultima. Pretuiti lumina din viata vostra.
Pastele este cea mai importanta sarbatoare crestina. El si-a pastrat pana in prezent farmecul si semnificatia, fiind alaturi de Craciun un moment de liniste sufleteasca si de apropiere de familie. Farmecul deosebit este dat atat de semnificatia religioasa intotdeauna mai exista o sansa de mantuire cat si de traditii: oul pictat, iepurasul, masa cu mancaruri traditionale cozonac, pasca, miel, slujba de sambata seara cu luarea luminii. Hristos a inviat!
16 IEPURASI.. 8 SE SPIONEAZA…5 SUNT LA SOMNIC SI FRUMOS VISEAZA…2 MAI ALBIORI..DAU CADOU DE SARBATORI..IAR ULTIMUL A CITIT..UN NOU PASTE FERICIT!
Prietenii
1. Un prieten adevărat îţi va rămâne întotdeauna prieten. Marchizul de Lossie
2. Un prieten este cineva care vine când toată lumea a plecat. Gracie Pulpit
3. Un prieten este un dar pe care ţi-l faci ţie însuţi. Robert Louis Stevenson
4. Prieten îţi este cineva lângă care vrei să stai chiar şi atunci când ai chef să fii de unul singur. Barbara Burrow
5. Un prieten este cineva care îţi dă libertate totală pentru a fi tu însuţi. J. D. Morrison