Mîna întinsă care nu spune o poveste, nu primeşte pomană

Sall, azi vreau să vă spun de o ştire văzută la ştirile protv , da, este vorba de cerşetori. De acei cerşetori care şînt sănătoş şi vă fraieresc pe voi zi de zi, prin tot felu de jmecheri, că nu au picioare (la vedere) adică nu-i vedeţi voi şi nici nu vă prea interesează, ce-i aşa zi şi paralizaţi ca ce-l din ştirile protv, care se plimbă cu taxi-ul, are carduri, bani strînşi în bancă, cîştigă într-o zi mai mult ca o porsoană cu handicap adevărată de la stat pe o lună şi jumate, se distrează, şi mai şi rîde de oameni care le dă bani, adică de prostia lor. Cînd vedeţi un cerşetor uitaţivă cu atenţie la el, să vedeţi dacă este cu adevărat ce vrea el să pară şi nu un inpostor puturos şi care nu-i place să lucreze, mai bine stă şi cerşeşte toată ziua că este mai uşor şi chiar uni dintre voi îl încurajaţi ajutîndul pe el şi pe alţi. Mai bine ajutaţi pe ce-i ce chiar sînt în situaţi grele şi au nevoie de ajutorul vostru cu adevărat şi nu stau să cerşească din diferite motive şi dacă ar sta la cerşit probabil nu iar ajuta oameni, îi ajută doar pe cei ce sînt nişte inpostori profesionişti care ar trebui trimişi la lucru. Eu dacă aş putea şi alţi ca mine, aş merge cu mare plăcere la lucru dacă aş putea, acuma de maş face sănătos aş lucra toată ziua de dimineaţă şi pînă seara, doar să nu mai fiu aşa, dar sînt conştient că asta nu mai este posibil niciodată cel puţin pe pămînt. De ceva vreme încoace mă mai gîndesc şi eu la posibilitatea asta de a cerşi, sînt sigur că va veni şi ziua aceia de a trebui să cerşesc pt a putea supraveţui, guvernul ne face zilele tot mai grele probabil în speranţa să scape mai repede de noi. După cum merg lucrurile, sînt speranţe tot mai mari să şi reuşească, sigur nu scapă de noi toţi, doar de majoritatea sigur, pt că ce-i ce mai au un părinte care să-i ajute e bine, dar ce-i ce sînt pe cont propriu?? Dar vorba aia: om trăi şi om vedea…..Multă sănătate