Sall, Gala Pessoanelor cu Dizabilităţi se desfăşoară în perioada 3 Decembrie 2011, 15.00, TVR1. Anul acesta este ce-a dea doua ediţie. Mai multe puteţi afla de aici. Gala Pessoanelor cu Dizabilităţi are 5 categori de concurs, Oameni cu desăvârșire, Angajatorii abilității, Școala tuturor abilităților, Porți deschise şi Promovează abilitatea. Şi eu sînt Persoană cu Dizabilităţi (ştiţi, nu? 😀 ) m-am hotărît să mă înscriu şi eu, am sunat şi am vorbit cu o tanti de acolo şi am aflat că mă pot înscrie şi eu, chiar mi-a fost recomandat să mă înscriu la categoria Promovează Abilitatea de aici. Am scris pe Blog-ul meu de mai multe ori despre noi Persoanele cu Dizabilităţi din România şi de cum supraveţuim noi şi statul încearcă şi reuşeşte să ne facă viaţa tot mai grea, dar noi tot nu ne dăm bătuţi, nu? 😀 . Am mai tot studiat pe site şi m-am hotărit să mă înscriu şi la categoria Oameni cu desăvârșire, nu ca să am şanse duble, nu e corect faţă de ceilalţi. Eu sint de ceva timp şi Blogăr , cu ajutorul Blog-ului am cunoscut foarte multă lume cu care ţin legătura şi mulţi mă apreciază pt cea ce fac, se vede din comentariile pe care le primesc zilnic şi mă gîndesc că poate într-o zi, va auzi şi cineva din Guvern strigătul nostru. Cu alt ceva nu am cu ce să mă laud 😀 , şcoală multă nu am, nici liceu, nici facultate, nici loc de muncă, ect. Nu mă pot lăuda cu ce nu am 😀 , mă laud cu ce am. Pe viitor cine ştie ce o mai fii? Multă sănătate.
Draga Zolty,
important e ca esti un om bun, asta se vede din ceea ce scrii pe blogul tau.
Eu iti doresc succes si iti tin pumnii stransi.
Stii cum se spune–incercarea moarte n-are!
😆 😆 😆
#luminita: Ms, de asta m-am şi înscris merită măcar să încerc 😀
Mult succes, Zolty! 🙂
#Cristi: Ms
Dragă Zolty, ai multe șanse să câștigi, succes!
(Laudă-te DOAR cu ce îți încălzește sufletul și te face să zâmbești, așa vei reuși să ne faci mereu să îți înțelegem sinceritatea și puterea de a lupta.)
Gânduri bune
#Andi Bob: Ms mult